PetsHome.ro
Lumea Animalelor

Caracteristici:
Inaltime:
M. 55 - 57 cm
F. 54 - 57 cm
Greutate:
M. 25 - 30 kg
F. 25 - 30 kg
Culoarea parului:
Negru-maroniu, sau galben; o mica pata alba pe piept.
Solid, scurt, cu o constitutie puternica, cu forme masive, are capul potrivit de mare, craniul lat si rotund, nasul lat si narile bine deschise. Ochii de marime mijlocie, de culoare maron-castaniu, au o privire inteligenta. Urechile nu prea mari si nici prea grele, lipite de cap, sunt purtate inspre spate. Trupul este viguros, pieptul adanc si destul de lat, spatele scurt si solid. Picioarele din fata sunt drepte, cu osatura puternica, cele din spate puternic dezvoltate si musculoase; labele sunt rotunde si compacte. Coada este caracteristica rasei: mai groasa la baza, subtiindu-se spre varf, de lungime mijlocie, fara franjuri, este acoperita cu par scurt, aspru, des si strans lipit de piele dandu-i astfel o forma particulara, rotunjita, asemanatoare cu a vidrei. Cu ajutorul acestei cozi, cainele poate inota perfect in apa. Parul, o alta caracteristica a rasei, este scurt, neted si foarte des, fara ondulatii, cu puf rezistent la apa, extrem de aspru si tare.
De creatie relativ recenta - mijlocul secolului al XVII - lea - isi trage numele de la provincia canadiana Labrador de unde a fost adus in Anglia de pescarii de martini care il foloseau la recuperarea pestilor cazuti din plase in apa. Mai tarziu, prin diverse incrucisari si selectii serioase cu Terra Nova si Pointerul englezesc s-au obtinut exemplarele exceptionale de retrevier, excelentii aportori de astazi.
Caine inteligent, vioi, foarte rezistent. Excelent inotator, cu simtul olfactiv exceptional. Se dreseaza usor, este ascultator si devotat. Expresia lui vie si inteligenta tradeaza un temperament prietenos si binevoitor, atuul lui fiind temperamentul. Este un caine iubitor, fericit cand isi petrece timpul in compania oamenilor. Este aportor si va aduce inapoi lucrurile pe care le gaseste prin casa sau prin curte. Iubeste si este rabdator cu copii, deci excelent caine de familie. Are un caracter stabil si nu este usor de speriat de intamplari neasteptate. Ii place miscarea si compania oamenilor si se plictiseste daca este lasat singur. Are nevoie de atentie tot atat cat are de hrana si apa. Este usor de disciplinat ceea ce face dresajul una dintre cele mai bune metode de a interactiona cu el. Deasemea, are nevoie de multa miscare- recomandabila, de vreme ce adora sa manance. Cantitatea corecta de exercitiu, disciplina si atentie va garanteaza un labrador fericit si sanatos. Excelent aportor, este folosit la vanatoare in orice fel de teren si in toate conditiile de clima. Este si un bun insotitor.